sâmbătă, 30 septembrie 2017

EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXXI): DIACON SORIN MIHALACHE, EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI


  ,, Așadar lumea, într-o măsură considerabilă, ni se prezintă nu cum este ea însăși, ci cum suntem noi. Noi nu vedem în lume ceea ce ni se oferă, ci mai ales ceea ce căutăm noi, ceea ce punem în ea prin intențiile noastre. Așteptările mele, la fel ca și prejudecățile pe care le am, îmi influențează atenția și îmi organizează decisiv percepția asupra lumii. În felul acesta, lumea este tot mai mult un loc al căderii, pentru cel pătimaș, și tot mai evident o scară către cer, pentru cel despătimit, obișnuit să vadă cele duhovnicești în ea".( A.S. Mihalache)
    În această vară, băcăuanii s-au bucurat, din nou de , de prezența diaconului Adrian  Sorin Mihalache, de data aceasta la Biserica ,,Lazaret", unde a fost lansată cartea ,,Ești ceea ce trăiești – Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei", apărută  la Editura Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2017 Volumul este alcătuit din texte publicate în ,,Ziarul Lumina" în perioada 2011-2016. Conform notei editoriale, această lucrare este inedită în spațiul cultural românesc, întrucât în paginile ei este pentru prima dată creionată o paralelă între cercetările din domeniul neuroștiințelor( numite metaforic ,, avocatul vieții spirituale") și învățăturile părinților filocalici. Cartea cuprinde o Notă editorială și o Introducere a autorului, șase capitole (Viața spirituală și provocările societății de consum;Valoarea afecțiunii materne;Viața spirituală în societatea contemporană;Viața lăuntrică și înnoirea vieții;Starea de bine. Considerații teologice și explorări neuroștiințifice;Taina persoanei. Provocări de ultimă oră pentru neuroștiințele vieții spirituale și posibile răspunsuri filocalice cu valențe terapeutice) și o Postfață, aparținând prof. univ dr. Ovidiu Alexandru Băjenaru de la Universitatea de Medicină și Farmacie  ,, Carol Davila" din București.        Lucrarea este o pledoarie pentru conștietizarea efectelor asupra individului a tot ceea ce societatea de consum ne oferă și a necesității individului de a se detașa de influența acestora, de a nu deveni dependent de provocările ei. Ne demonstrează că  viața religioasă ne protejează sănătatea,  că judecata morală eșuează în absența sentimentelor, că meditația zilnică ne dezvoltă atenția, că ceea ce facem în fiecare zi ne zidește, că fără spiritualitate, împlinirea vieții este imposibilă, că omul râmâne încă cel mai mare mister al Universului, că persoana unește în sine diversele aspecte ale lumii și multe altele. Toate aceste sunt tratate printr-un dialog rațional între filosofie, știință religie, relația dintre ele fiind după tiparul. filosofie -știință care te îndeamnă la reflecție filosofică, pe când știință-religie te îndeamnă la experiență spirituală. La cele nouă inteligențe multiple ale lui Gardner, el o adaugă  pe a zecea, inteligență spirituală, dezvoltată prin rugăciune meditație, contemplare, care pot modifica dispozițiile interioare, obișnuințele minții și determină tipare cognitive noi.

  Vă doresc o lectură profundă și plăcută, pentru că această carte te îndeamnă la reflecție dar într-un stil accesibil, după cum ne-a obișnuit autorul, în celelalte cărți ale sale.
 Pe curând,
Earnest

Un comentariu:

Timofti Afrodita spunea...

Multumim parintelui pentru grija și revelarea duhului faptelor simple.