EARNEST VĂ RECOMANDĂ O CARTE (XXVI).SAVATIE BAŞTOVOI, IEPURII NU MOR

Ştefan Baştovoi, 4 august 1976,
Chişinău

 ,,Este imperiul văzut cu ochii unui copil. De-a lungul cărţii, ca o ţesătură de paianjen, revine o discuţie absurdă  dintre Lenin si  Felix  Edmundovici  în care  răsuna frânturi  de lozinci, care în mintea copilului se transforma în fantasme de eroism sau de teamă. La un moment dat, faptul că iepurii nu  mor  devine la  fel  de evident  ca şi  dăinuirea  Uniunii Sovietice. Există oameni care încă mai cred că iepurii nu mor". (Savatie Baştovoi despre ,,Iepurii nu mor")

Ştefan Baştovoi a fost născut la Chişinău, în anul 1976, într-o familie de intelectuali: tătăl său este profesor universitar de logică ( ateu convins), mama sa este regizor. A studiat la Iaşi ( Liceul de Artă ,,Octav Băncilă"), la Universitatea de Vest din Timişoara ( Facultatea de Filosofie). A făcut studii teologice la Chişinău. În clasa a XII-a, a fost internat la Socola, unde a scris  ciclul ,,Un diazepam pentru Dumnezeu".  O vreme a fost consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, unde a fost ridicat in rangul de protosinghel (egumen) de arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, profesor de iconografie la Seminarul Teologic din Chişinău. Este fondatorul revistei „Ekklezia”, una din primele publicaţii creştine serioase din Republica Moldova şi al editurii „Cathisma” din Bucureşti. În anul 2000, a fost hirotonit ierodiacon,luând numele de Savatie, iar în anul 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea ,Noul Neamț”, Patriarhia Rusă, din satul Chițcani, situat în  între Tiraspol și Bender, în Transnistria.

 Romanul ,, Iepurii nu mor” a fost scris în timpul studenţiei la Timişoara. Personajul principal este băieţelul Sasha, elev în ciclul primar, lipsit de ambiţie dar care îşi propune de fiecare dată să fie un elev silitor, luându-l ca model pe copilul Vladimir Ilici şi care îşi pune întrebări existenţialiste despre Dumnezeu, eroi, război,  la care, după cum este firesc, nu găseşte niciodată vreun răspuns care să-l satisfacă. Viaţa lui este monotonă: zilnic se duce cu autobuzul la şcoală, întârziind mereu, este certat că nu reuşeşte niciodată să-şi înveţe poeziile sau că este murdar. Învăţătoarea Nadejdea Petrovna este total lipsită de tact pedagogic: la şcoală se simte marginalizat, cu contribuţia  învăţătoarei. Orele de curs nu sunt cu nimic atractive, obiectivul principal fiind educaţia comunistă şi dezvoltarea sentimentelor de ură faţă de corbul negru (capitalismul hrăpăreţ, al cărui simbol şi forţă este SUA). Întors acasă mănâncă, dă mâncare la scroafă, după care pleacă la pădure să adune brebenei pentru scroafă. Singura bucurie a lui Sasha şi a elevilor sunt baloanele pe care copiii trebuie să le poarte de 1 Mai şi de 7 Noiembrie şi pe care aceştia le sparg spre disperarea Nadejdei Petrovna. Lozincele strigate la cele două manifestaţii, revin ca leitmotiv ca şi prezenţa copilului Vladimir Ilici.

   Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit această carte dar v-o recomand, pentru a compara şcoala şi educaţia sovietică din Republica Moldova cu şcoala şi educaţia românească.

Pe curând,

Earnest