marți, 2 august 2016

ȘTIAȚI CĂ (XV)... S-AU ÎNTÂMPLAT ÎN ROMÂNIA ÎN AUGUST

 1 august 1714: Dimitrie Cantemir a devenit primul român, membru al Academiei din Berlin,  înalt for științific internațional;
2 august 1891: a fost născut la Roman Mihail Jora, compozitor, dirijor, pianist român; 
3 august 1997: se termină greva minerilor  din  Valea Jiului;
4 august 1953: moare Francisc Șirato, pictor și grafician român;
5 august 1922:  a fost născut la Siliștea-Gumești, județul Teleorman,  Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române;
6 august 1917: începe Bătălia de la Mărășești între armatele României și Germaniei;
7 august : se prăzmuiește de către BOR  Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla ;
8 august 1889: prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înființat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Școală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare;
9 august 1601: a fost asasinat Mihai Viteazul, domnitorul celor trei țări românești, pe Câmpia Turzii,din ordinul generalului Basta;
10 august 1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică "Stern Brothers" primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor);
11 august 106: se constituia provincia imperială Dacia, conform unei diplome militare  romane descoperită la Porollisum ( Moigrad, județul Sălaj);
12 august  1871: se înființează Cabinetului numismatic al Academiei Române, prin donațiile lui Al. Papiu Ilaria și V. A. Urechia;
13 august 1595: are loc Bătălia de la Călugăreni, unde Mihai Viteazul îl înfrânge pe Sinan Pașa;
14 august 1916:  România intră în Primul Război Mondial, alături de Antanta;
15 august 1714: este decapitat la Constantinopol Constantin Brâncoveanu, domnitorul Țării Românești ( 1688-1714), după ce fusese mazilit la 23 martie 1714;
16 august 1987:  a murit  Emil Condurachi, istoric, epigraf și arheolog român, membru titular al Academiei Române, din anul 1955;
17 august 1872 : a fost născut  Traian Vuia , la Bujoru, județul Caraș-Severin, constructor de avioane român, pionier al aviației mondiale;
18 august 1657: a murit Varlaam Moțoc  Mitropolit al Moldovei (1632-1653), scriitor și mare om de cultură;
19 august 1915: a fost născută la București Margareta Giurgea, fiziciană, membră titulară a Academiei Române din anul 1993 și președinte al Secției de Științe Fizice a Academiei Române (1992-1995);
20 august 1968 Pe poarta uzinei de la Colibași ( Pitești) a ieșit primul autoturism românesc, Dacia 1100;
Francisc Șirato, Fată citind
21 august: Ziua Medicinei Militare  ( la 21 august 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat  Înaltul Decret Românesc nr. 4629 prin care a  luat ființă Corpul Ofițerilor Sanitari din Armată, atestându-se astfel medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătății efectivelor militare);
22 august 1233: prima mențiune documentară a unui ban de Severin, în persoana lui Luca;
23 august 19444: are loc la București insurecția armată antifascistă, în urma căreia România intoarce armele împotriva Germaniei;
24 august 820: a murit Ion Budai - Deleanu, scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene;
25 august 1954: prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaș - Medalia de Argint (1,65 m):
26 august 1826: ultima execuție publică la București: Ghiță Cuțui și Simion sunt spânzurați la capul Podului Târgului de Afară, pentru că, împreună cu alte persoane, s-au răzvrătit împotriva domniei.( pedeapsa cu moartea va fi desființată de Regulamentul Organic, în iulie 1831);
27 august 1588: tratatul de comerț încheiat de Petru Șchiopul, domn al Moldovei, cu Elisabeta I, regina Angliei;
28 august 1917:  a fost născut la Fălticeni Horia Lovinescu, dramaturg român;
29 august 1945. a fost ucis  actorul Constantin Tănase, la ordinul Armatei Roșii,  din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să "rechiziționeze" toate bunurile personale purtate la vedere;
30 august 1265: Prima mențiune documentară a Hunedoarei;
31 august- Ziua Limbii Române sărbătorită în România ți în republica Moldova.

Pe curând,
Earnest



Niciun comentariu: