RELIGIA ȘI ȘCOALA

De câteva săptămâni mă frământă o intrebare: Ce treabă are Curtea Constituțională cu programa școlară și ce grabă este să se schimbe curriculum în timpul anului școlar, când un principiu pedagogic și o prevedere legislativă spune că orice schimbare în programă se stabilește cu 6 luni înainte de începerea noului an școlar?. Mai mult, în cele două legi ale învățământului, care deocamdată funcționează în paralel, religia este o disciplină facultativă și la înscrierea elevului la școală, în cererea tip se completează de către părinte, respectiv de elevul care are vârsta de 16 ani, dacă vrea să participe la ora de religie și anume, la ce cult. De asemenea, la sfârșitul semestrului, prin cerere , se poate renunța la acest curs. Și atunci, de ce atâta vâlvă și de ce sunt necesare atâtea dezbateri? Doar pentru că s-a hotărât ca această disciplină, din facultativă să devină opțională? Foarte bine, să o ținem tot așa, căci poate în viitor, Parlamentul sau Curtea Constituțională vor hotărî ca limba română, istoria, matematica și alte discipline să fie opționale  și să fie obligatorii doar Educația pentru sănătate, Educația sexuală, Educația fizică, Limba engleză sau I.T., pentru că tot am ajuns o națiune bolnavă, sedentară, obsedată de sex, care nu mai știm să vorbim românește și care suntem dependentă de calculator.

   Unii cunoscători își susțin punctul de vedere, privind scoaterea religiei din programa, argumentând că suntem un stat laic, nu unul religios. Așa este, dar disciplina religie nu are nimic de a face cu caracterul statului, care este dat de Constituție. Statul român este o republica constituțională, nu este o republica religioasă cum sunt de pildă republicile sau momarhiile  islamice, unde Sharia este mai importantă decât Constituția. Nu știu pe cine deranjează faptul că elevul , care își însușește obligatoriu teoria darwinistă, poate să afle și teoria creaționistă, ca o alternativă a cunoașterii, că află ce este păcatul și că sadomistul este un păcat, ca și crima, furtul, minciuna. Un profesor de religie poate să-l facă pe el să conștientizeze că nu din  teamă de pedeapsă divină trebuie să respecte morala religioasă, ci din nevoia lui de a căuta binele, pentru că omul este singura ființă pe care Dumnezeu a creat-o după chipul și asemănarea sa, deci din nevoia sa de a deveni ceea ce Dumnezeu a vrut să facă din om. Un profesor de religie poate să facă în educație ceea ce nu pot face alți profesori, pentru că programa este vastă:  pildele, exemplelele din viețile sfinților, din lucrarea lui Iisus, din istoria bisericii vizează nu numai aspectul etic, ci și cel ontologic, estetic, național. Acum, când societatea umană pare bântuită mai mult decât oricând de forțele răului, când tinerii caută în alcool și droguri o alternativă a găsirii fericirii, de ce nu ar putea ca rugăciunea să fie această alternativă cât și împăcarea cu ei înșiși și cu cei din jur?.
  Nu mă deranjează că religia va deveni o disciplină opțională dar m-ar deranja că ceea ce se întâmplă acum  este una dintre etapele scoaterii acestei discipline din programa școlară.
Pe curând,
Earnest
P.S Deunăzi, la o emisiune de la B1, un atotcunoscător îi punea o întrebare unui profesor de religie: De ce nu le spuneți, părinte, elevilor adevărul?. Eu mă întreb: Care adevăr? Deține cineva adevărul absolut?