marți, 18 noiembrie 2014

CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE

 Vă amintiți poezia lui Mihai Eminescu "Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie", pe care poetul a scris-o în tinerețe, în anul 1867, la un an de la abdicarea lui Cuza? Pe vremuri, această poezie se studia în școli și la fiecare serbare se recita cu mult patos. Mi-a venit în minte acestă poezie, un vers anume ("Căci rămâne stânca, deşi moare valul"), dar în special ultima strofă, după o conversație cu o prietenă din Râmnicu Vâlcea, care mi-a relatat aseară, la telefon, o discuție cu un coleg de birou. 
   Este vorba de un tânăr de vreo 30 de ani absolvent al unei facultăți de mediu, care știe de toate și nu știe nimic, care a spus că el trebuie să plătească pensia pentru 2 pensionari ( se înțelege că cei 2 pensionari sunt părinții lui, care l-au ținut în școli, care l-au crescut și care i-au făcut toate mofturile) și  că el consideră că oamenii ar trebui să moară la 60 de ani, pentru că nu mai produc nimic și că stau degeaba. Bineînțeles că prietena mea i-a spus că nici el nu produce nimic și ea, care este pensionară, angajată ca specialist colaborator, muncește și pentru el, care nu știe nici măcar să scrie un raport. Era revoltată, pe bună dreptate, dar ce să faci, cu unii reprezentanți ai tinerei generații, care sunt atât de debusolați, ușor de manipulat și care consideră că Lumea a început odată cu ei. Să nu iutăm că în mâinle lor stă viitorul acestei țări!
De aceea, am ținut să vă amintesc, ultima strofă:
"  Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"
Pe curând,
Earnest

5 comentarii:

Tepii Ariciului spunea...

Ce te agiti, Earnest? Astia sunt votantii lui Earnest,. Tanara generatie care vrea schimbarea cu Blaga, Ungureanu si toata gasca lor care au secatuit tara asta, dar care au tehnica manipularii foarte bine pusa la punct, care cunosc foarte bine tinara generatie fragila si nepregatita, care speculeaza totul in favoarea lor. Bietii tineri cred in ei, pentru ca nu au fost interesati niciodata sa descopere singuri adevarul si sa cunoasca realitatea prin ei, ci prin cei care le-o prezinta asa cum vor ei sa fie perceputa. Imi pare rau pentru mine, pemtru ei si pentru poporul acesta, care a decazut atat de mult. Dar sa nu ne miram, daca in viitor, vom auzi de copiii, care le pun noaptea perna pe cap parintilor, ca sa lt mosteneasca cat mai repede averile!

Anonim spunea...

S-ar parea ca Tepii Ariciului sa aiba dreptate. L-ati vazut aseara, la Romania TV pe Lucian Mandrut? Avea cam aceleasi idei ca tanarul coleg al prietenei lui Earnest. Mai mult, spunea ca toti cei de stanga sunt niste lenesi si ca stau cu mana intinsa la cersit. Ce sa cerseaca, domnule se dreapta? Drepturi? Multa ura si rautate am vazut pe chipul tanarului si nu numai. Si nebunie. Sa ne fereasca Domnul se astfel de descreierati!

Anonim spunea...

S-a cutrmurat pamantul. Prea multe energii negative s-au adunat, prea multa invrajbire! Si Johannis petrece. A transmis cumva condoleante familiilor indurerate, carora le-au murit fiii, sotii in accidentul aviatic?

Vlad spunea...

Pana la urma s-a hotarat Johannis s participa la ceremonia celor care au murit in accidentul viatic.
In ceea ce priveste "ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie", eu ii doresc ceea ce-i dorea si Eminescu, dar mai ales doresc ca sa traim in armonie si pace si sa lasam ura deoparte. M-am saturat de atata rautate si intoleranta. S-a pierdut controlul

Anonim spunea...

A SECAT PANA SI IZVORUL DE LA MORMANTUL LUI ARSENE BOCA. SI NU A FOST SECETA!