duminică, 14 iunie 2009

Monumente uitate (IV). Manastirea "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Rachitoasa, judetul Bacau



Manastirea "Adormirea Maicii Domului" este situata in partea de vest a comunei Rachitoasa, pe platoul paraului Fundatura.
Comuna Rachitoasa isi trage numele de la rachita din care locuitorii, in epoca medievala, impleteau cosuri, mese, scaune. Comuna Rachitoasa este cea mai intinsa comuna din judetul Bacau, cuprinzand 15 sate si este situata pe colinele impadurite ale Tutovei, intre raurile Rachitoasa si Zeletin, intr-un peisaj de vis. Daca in perioada interbelica, pe aici treceau negustorii cu marfuri, care veneau dinspre Basarabia, daca aici era singura orezarie a Moldovei, daca in perioada socialista aceasta regiune era cea mai importanta, privind fermele de cornute mari, astazi prin regiunea Zeletinului numita Valea Plangerii a judetului, datorita saraciei.,nu se mai petrece nimic. Dar cine este vinovat de aceasta saracie? Toti cei care au distrus, ceea ce tot ei au construit, numai pe motivul ca totul a fost rezultatul economiei socialiste. S-au nascut pe aceste meleaguri personalitati de vaza , 2 academicieni: Miltiade Filipescu - geolog si Ion Popescu-Zeletin - silvicultor. Dumnezeu i-a binecuvantat pe localnici cu paduri ( se afla in aceasta comuna rezervatia forestiera Padurea Cambur) si dealuri de o remarcabila frumusete, iar stramosii locuitorilor de aici i-au ridicat Domnului frumoase locasuri, dintre care se pastreaza 2 biserici din lemn, si anume, una in satul Rachitoasa si si alta in satul Oprisesti, construite intre anii 1640 si 1650 si Manastirea Adormirea Maicii Domnului". Aceasta manastire este ctitoria marelui spatar Ilie Ianacki (Enache) Tufescu, poreclit "Frige-Vaca" si a sotiei sale, Teofana, fiica domnitorului Mihai Racovita. Ea a fost ridicata intre anii 1697 si 1704. In testamentul sau, spatarul Ilie a lasat scris: "Cine s-ar amesteca a strica a noastra tocmeala si asezare ce am facut, sa fie triclet si proclet, afurisit adica". Insa, fiul sau Grigore, nepricepandu-se a o gospodari, a inchinat-o Muntelui Athos. A fost secularizata in urma reformei de secularizare a averilor manastiresti inchinate locurilor sfinte, data de Alexandru Ioan Cuza. Inainte de secularizare, s-a petrecu in aceasta manastire mare minune in postul Pastelui din anul 1856, in luna martie, in timpul slujbelor. Acesata minune este inscrisa cu litere chirilice, pe un tub de aur: "Minune. Ce s-au petrecut in Rachitoasa cu aprinderea de 3 ori a unei lumanari la icoana Sfantului Ioan Botezatorul in luna martie 1856. Prima oara 20, miercuri noaptea spre joi. A doua oara 26, marti noaptea spre miercuri. A treia oara 28, joi spre vineri. S-au dovedit adevarat. Apoi nu s-au mai aprins." Oare aceste lumanari voiau sa prevesteasca ceeea ce se va intampla cu aceasta manastire? Nu se stie unde au plecat cei peste 100 de calugari, dupa 1872, cand manastirea a fost transformata in asezamant social, in vremea lui Carol I, fiind pe rand leprozerie, azil pentru batranii saraci bolnavi psihic, penitenciar, iar in anii socialismului devine camin de batrani. Manastirea Rachitoasa este ultima din Romania, care si-a recapatat statutul, in anul 2006, cand batranii au fost mutati in noul camin din comuna.
Manastirea este construita in stil baroc moldovenesc, pe plan triconic cu pridvor semicircular pe latura vestica si cu un mic pridvor pe latura sudica. Are 3 turle, care se aliniaza pe pronaos, naos si pridvor. Incinta este dreptunghiulara cu ziduri si turnui rotunde, iar poarta este strajuita de turnul clopotnita. Nu se cunosc autorii picturii. Doar cateva icoane poarta numele calugarilor care le-au facut.
Va invit sa vizitati aceste locuri si va promit ca va voi mai relata si alte locuri minunate, din judetul nostru.
Pe curand, Earnest
 P.S. Îi anunț pe cititorii acestui blog, că Mănăstirea Răchitoasa a fost reabilitată Este o frumusețe, iar măicuțele sunt harnice și primitoare! Făceți-vă drum la această mănăstire și vă veți hrăniți spiritual!

3 comentarii:

Live spunea...

Felicitari pentru initiativa de a scrie despre aceste frumoase monumente uitate. Manastirea Rachitoasa, candva cea mai renumita din Moldova , este foarte putin cunoscuta, desi frumusetea arhitecturala si asezarea geografica o indreptatesc sa-si gaseasca locul binemeritat.As putea sa conving cu fotografii.

Martha spunea...

Imi poti furniza date de contact pentru firme din Rachitoasa care fac cosuri de rachita ?
Multumesc anticipat.

Anonim spunea...

Cosuri de rachita se faceau odata in sat OPRISESTI com. RACHITOASA dar acum nu se mai fac .Daca sunteti interesata va pot da adresa unor fosti muncitori de la acea impletetorie ,asa luati legatura pentru a va face ce aveti nevoie.